Titlu

conferențiar universitar

dr. Mihaela CONSTANTINESCU

mihaela.constantinescu@mk.ase.ro

Prezentare

Mihaela CONSTANTINESCU este conferențiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Marketing, Academia de Studii Economice din București (ASE). A absolvit ASE, Facultatea de Comerț, specializarea Marketing, în anul 2003. După absolvire, a urmat cursurile programului postuniversitar “Comunicare şi promovare în afaceri”Facultatea de Marketing, și a primit titlul de doctor în Științe Economice – Marketing, de la ASE, în anul 2008. Lucrează în universitate din 2004 și susține cursuri și seminarii de Marketing sportiv (nivel licență – predare în română și engleză) și Cercetări de marketing (nivel licență și masterat – predare în română și engleză). Mihaela Constantinescu are experiență vastă în cercetări, atât în domeniul academic (făcând parte din mai mult de 20 de echipe de cercetare pentru proiecte naționale și internaționale), cât și în mediul de business. Ea este autor sau coautor a șapte cărți în domeniul Marketingului, cu precădere pe tema marketingului sportiv, și a peste 80 de articole științifice indexate în baze de date internaționale sau prezentate la conferințe internaționale.

Publicații științifice (selectiv)

  1. Mihalcea, S.M., Constantinescu, M., Olteanu, A.I. (2022). Marketing Campaign for Sports Clubs. Case study: Archery Club Saga. Journal of Emerging Trends in Marketing and Management. 1(1), p. 37-50
  2. Constantinescu, M., Orindaru, A., Orzan, M.C., Căescu, Ș.C., Roșca, M.I., Botezatu, F. (2022). Interest in sports – a marketing research approach in discovering predicting factors. Economic Computation & Economic Cybernetics Studies & Research. 56 (1), 191-209
  3. Constantinescu, M., Caescu, S. C., Botezatu, F., Mateescu, L. (2021). Use of Online Marketplaces for Marketing and Management Specialists: A Sustainable Business Model Perspective. International Journal of Business and Administrative Studies, volume 7 issue 4 pp. 91-101 doi: https://dx.doi.org/10.20469/ijbas.7.10004-4
  4. Orindaru Andreea, Constantinescu Mihaela, Țuclea Claudia-Elena, Caescu Stefan-Claudiu, Florescu Margareta Stela, Dumitru Ionel (2020). Rurbanization – Making the City Greener: Young Citizen Implication and Future Actions. Sustainability eISSN: 2071-1050. Volume: 12 Issue: 17. Article Number: 7175. DOI: 10.3390/su12177175. WOS:000569572700001
  5. Rosca Laura Daniela (Tanase), Constantinescu Mihaela, Caescu Stefan-Claudiu, Orzan Mihai Cristian (2019). Assessing the applicability of neuromarketing tools in online social networks from a business perspective. Journal of Emerging Trends in Marketing and Management, vol. I, nr. 1, pg. 350-356, ISSN 2537-5865
  6. CONSTANTINESCU Mihaela, ORÎNDARU Andreea, PACHIȚANU Andreea, ROȘCA Laura, CĂESCU Ștefan-Claudiu, ORZAN Mihai Cristian (2019). Attitude Evaluation on Using the Neuromarketing Approach in Social Media: Matching Company’s Purposes and Consumer’s Benefits for Sustainable Business Growth, Sustainability, Vol. 11, Issue: 24, Article Number: 7094, DEC 2019, eISSN: 2071-1050, WOS:000506899000197
  7. CONSTANTINESCU Mihaela, ORÎNDARU Andreea, CĂESCU Ștefan-Claudiu, Pachițanu Andreea (2019). Sustainable Development of Urban Green Areas for Quality of Life Improvement-Argument for Increased Citizen Participation, Sustainability, Vol. 11, Issue: 18, Article Number: 4868, SEP 2019, eISSN: 2071-1050, WOS:000489104700054
  8. Cristiana Sangiorzan, Mihaela Constantinescu (2017), Experiential Marketing and Advertising Efficiency – a Marketing Experiment, Journal of Emerging Trends in Marketing and Management, Volume I, No. 1, 2017, p. 249-257, ISSN: 2537 – 5865
  9. Constantinescu Mihaela (2016). The Brand of an Athlete – Reconsidering its Dimensions, Journal of Emerging Trends in Marketing and Management, Volume I, No. 1, 2016, p. 354-363, ISSN: 2537 – 5865
  10. Serbanica, D., Constantinescu Mihaela (2016). Utilizarea relatiilor publice in sport / Using public relations in sports, Revista Romana de Marketing / Romanian Marketing Journal, 2/2016 [Volume 11, Issue 2] (aprilie-iunie), pp. 24-35, ISSN : 1842–2454

Domenii de cercetare

  1. Marketing sportiv, atât în ceea ce privește marketingul pentru sport (cluburi, federații, echipe, sportivi, evenimente sportive), cât și marketingul prin sport (sponsorizare și endorsement).
  2. Comportamentului consumatorului, prin analiza dimensiunilor comportamentului ce duc la formarea de segmente de piață, precum și analiza unor indicatori direcți cum ar fi user experience sau nivelul de satisfacție al consumatorilor.
  3. Cercetări de marketing, atât în privința dezvoltării metodelor clasice de cercetare (sondaje, observări, cercetări calitative), cât și a tehnicilor emergente de cercetare, cum ar fi eye tracking, face coding și alte tehnici de neuromarketing.

Educație

2010-2013 – Studii postdoctorale în Economie, Facultatea de Marketing, Academia de Studii Economice din București, pe tema “Utilizarea cercetărilor de marketing în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii prin sport”

2004-2008 – Doctorat în Marketing, Facultatea de Marketing, Academia de Studii Economice din București, pe tema “Marketing relațional aplicat în domeniul sportiv”

2004-2005 – Diplomă de Studii Postuniversitare, Facultatea de Marketing, Academia de Studii Economice din București.

1999-2003 – Diplomă de Licență, Facultatea de Comerț, specializarea Marketing, Academia de Studii Economice din București.

Experiența profesională

2013-prezent – Conferențiar universitar doctor, Departamentul de Marketing, Academia de Studii Economice din București

2008-2013 – Lector universitar doctor, Departamentul de Marketing, Academia de Studii Economice din București

2006-2008 – Asistent universitar, Departamentul de Marketing, Academia de Studii Economice din București

2004-2006 – Preparator universitar, Departamentul de Marketing, Academia de Studii Economice din București

Discipline predate

Nume disciplina Facultatea Program
Marketing sportiv Facultatea de Marketing Marketing (ciclul de licență, an 3)
Cercetări de marketing Facultatea de Marketing Marketing (ciclul de licență, an 1)
Metode de cercetare de marketing Facultatea de Marketing Marketing și Comunicare în Afaceri (masterat)
Cercetări de marketing aplicate Facultatea de Marketing Managementul Relațiilor cu clienții (masterat)
Cercetarea în relații publice Facultatea de Marketing Relații Publice în Marketing (masterat)