Studenti Înscrierea pentru susținerea Disertației - iulie 2024
Înscrierea pentru susținerea Disertației - iulie 2024
Înscrierea pentru susținerea examenului de finalizare a studiilor universitare de masterat - sesiunea iulie 2024
Iunie 19, 2024
Next

Joi, 27 și vineri, 28 iunie 2024 (până la ora 14:00) are loc înscrierea pentru susținerea examenului de finalizare a studiilor universitare de masterat - sesiunea iulie 2024.

La examenul de finalizare pot participa toți absolvenții programelor de studii universitare de masterat care:
 - au promovat toate disciplinele cuprinse în planul de învățământ (inclusiv după sesiunea de reprogramare din 26-28 iunie a.c.),
 - au acumulat 120 ECTS și
- au primit calificativul ADMIS în urma verificării antiplagiat.

Lucruri pe care trebuie să le aveţi în vedere:

1. Înscrierea pentru susținerea examenului de disertație are loc joi 27 și vineri, 28.06.2024 (până la ora 14:00), prin transmiterea prin e-mail a documentelor aferente la adresa secretariatului facultății (secretariat@mk.ase.ro) și transmiterea prin email a lucrării de disertație, versiunea validată în urma verificării antiplagiat, pentru care ați primit calificativul ADMIS, la adresa departamentului din care face parte conducătorul științific (DepartamentMarketing@mk.ase.ro).
2. Subiectul e-mail-ului care conține lucrarea de disertație trebuie să fie scris, în mod OBLIGATORIU, astfel: NUME_PRENUME_LUCRARE_MASTERAT (de exemplu, VASILESCU_COSTEL GEORGE_LUCRARE_RPM (pentru programul de masterat absolvit folosiți acronimul acestuia: MMK - Managementul marketingului; CMK - Cercetări de marketing; MCA - Marketing și comunicare în afaceri; MKO - Marketing online; MKS - Marketing strategic; RPM - Relații publice în marketing; CRM - Customer Relationship Management).
3. Lucrarea integrală (care să cuprindă Copertă exterioară, Copertă interioară - am atașat un model al celor două, fișierul Model coperta EXT si INT Disertatie 2024.docx, Cuprins, Introducere, Conținut, Bibliografie, Anexe), va fi salvată în format *.pdf cu denumirea: NUME_PRENUME_MASTERAT_NUME_PRENUME profesor îndrumător (de exemplu, VASILESCU_COSTEL_GEORGE_RPM_GHEORGHIDIU ȘTEFAN). Lucrarea va fi transmisă ca atașament la e-mail-ul cu subiectul mai sus menționat. Vă rugăm să vă asigurați că fișierul cu lucrarea atașată se poate deschide, este complet, iar conținutul acestuia este același cu cel încărcat pentru verificarea antiplagiat și pentru care ați primit calificativul ADMIS.
4. Completați integral, datați și semnați: Cererea de înscriere, Anexa 2 (Declarația privind protecția datelor personale), Anexa 5 (Declarația pe propria răspundere privind originalitatea lucrării de finalizare), Fișa de lichidare și o copie a actului de identitate (N.B.: Fișa de lichidare trebuie doar să o completați cu datele dumneavoastră și să ne-o trimiteți!), pe care apoi le trimiteţi, într-un singur document, prin email (format *.pdf) la secretariatul Facultății de Marketing, pe adresa secretariat@mk.ase.ro (această etapă poate să fie parcursă simultan cu etapa transmiterii lucrării, dar înscrierea este finalizată doar după confirmarea transmiterii lucrării de disertație pe emailul Departamentului de Marketing).
5. Absolvenții din promoțiile anterioare (2023, 2022, 2021 etc.), care solicită înscrierea la examenul de finalizare a studiilor, trebuie să trimită la secretariatul Facultății de Marketing, prin e-mail, la adresa secretariat@mk.ase.ro, în același timp cu documentele Cerere înscriere disertație și Anexele Iulie 2024.pdf și dovada plății taxei de înscriere (în valoare de 1000 de lei), precum și copii ale următoarelor documente (în format .*pdf sau *.jpeg/*.jpg, DOAR DACĂ acestea nu se află deja la secretariatul facultății): Diploma de bacalaureat (sau echivalentă) și Foaia matricolă (sau echivalenta acesteia); Diploma de licență (sau echivalentă) și Foaia matricolă/ suplimentul la diploma – pentru candidații care solicită înscrierea la examenul de disertație.
6. Examenul de finalizare a studiilor universitare de masterat, care constă în susținerea Disertație, va fi susținut miercuri 3, joi 4 sau vineri 5 iulie 2024, afișarea programării susținerilor pe comisii urmând să fie comunicată prin publicarea pe website-ul facultății, la adresa avizier digital – Facultatea de Marketing (avizier digital – Facultatea de Marketing (ase.ro)) cel târziu marți, 2 iulie a.c.).

Vă rugăm să urmați întocmai instrucțiunile din acest mesaj și să respectați termenele precizate astfel încât, împreună, să organizăm, participăm și finalizăm în cele mai bune condiții examenul de finalizare a studiilor universitare de masterat!

Succes tuturor!